Veste mare pentru Dinamo! Rezultatele testelor COVID-19 au ieșit negative, iar formația roș-albă se poate întoarce la antrenamente. Ba mai mult, meciul de sâmbătă cu Sepsi Sfântu Gheorghe va avea loc și, astfel, antrenorul Adrian Mihalcea își va face debutul, în mod oficial, pe banca „câinilor”.
Formația din „Ștefan cel Mare” a trecut prin momente grele după ce magazinerul echipei a fost depistat cu COVID-19, iar partida cu Chindia Târgoviște a fost amânată.
Conform GSP, oficialii lui Dinamo au fost informați că rezultatele testelor ar urma să vină miercuri seara, la ora 20:00. Însă, la ora respectivă, formația din capitală a fost informată că: „Ne pare rău, dar probleme tehnice nu ne-au permis să analizăm toate testele, credem că pe la ora 3:00 dimineața vor sosi rezultatele de la laborator”.
Ulterior, rezultatele mult așteptate au fost anunțate abia în jurul orei 5:30.
Victoria Chindiei Târgoviște, 2-1, în fața celor de la FC Viitorul, a trimis formația roș-albă pe locul 12. Echipa lui Viorel Moldovan este la egalitate de puncte cu Dinamo, 17 la număr, însă târgoviștenii au un golaveraj mai bun.
În urma partidei, Ciprian Paraschiv, președintele executiv de la Poli Iași, a lansat un mesaj cu subînțeles pe rețelele sociale, care duce cu gândul că meciul dintre Chindia Târgoviște și FC Viitorul ar fi fost aranjat.
Interesant este faptul că singurul titular folosit de formația lui Gică Hagi, atât în meciul cu Chindia Târgoviște, cât și în cel cu Poli Iași, a fost Radu Boboc.
Inclusiv dInamoviștii au pus sub semnul întrebării corectitudinea partidei de la Târgoviște. Aceștia au postat pe pagina oficială de Facebook a Peluzei „Cătălin Hîldan” un mesaj cu subînțeles ce îl vizează pe Gheorghe Hagi
„GOOGLE TRANSLATE DESPRE COVIDUL DIN MAGAZIE
Gică Hagi este foarte senin după meciul pierdut în seara asta. Să-l vedeți cum va pregăti meciul cu Dinamo, ca și cum ar fi trofeul pe masă. Dintr-o dată va uita de promovarea juniorilor.
Iată un rezumat al discursului său de după meci:
«Când ai talent e mai greu să te menții care nu e ușor talentu te arată, te pune pe scenă, dupa care trebuie să arate că sunt mai buni ca ei. Ei sunt cu noi din punct de vedere, v-am spus, cred că am arătat, ceilalti erau tineri și cam asta e. Noi avem grijă să le dam spațiu timp asta e așa e fotbalul asa e făcut și în viața asta e, chiar dacă câteoadată să nu iese. Avem cerințe foarte mare se se impună să decidă astea câteodată putem clubul nostru noi ne adaptam la ce avem e bine stati linistiti obiectivul managerul in speță subsembatul trebuie sa promvăm patru deja e o obligație».
LA FEL DE CLARĂ e și treaba cu magazionerul de la Dinamo, testat negativ de două ori, apoi pozitiv o dată, pentru că testele astea chinezești mai dau și rateuri, deși costă o avere. Apoi testat din nou NEGATIV de-a binelea.
Jucătorii obligați între timp să stea o săptămână pe canapea. Să vadă la televizor că la Botoșani, unde nu sunt clinici așa performante ca la București, rezultatul e gata, dar ei trebuie să mai stea o zi, pentru că s-a rupt banda sau a sărit lanțul de la aparatul care trebuia să dea rezultatele la timp.
Ă FIE TOTUL DOAR GHINION? «Să nu ne ascundem după unghii!», vorba regelui Hagi.
Dar dacă e rea voință sau incompetență? Plătește cineva pentru asta? Avem doar două zile de antrenament pentru a înfrunta un sistem care ne vrea plecați. Am stat două etape, așa, de florile mărului. Doar că suporterii nu au stat degeaba. PE NOI NU NE POT OPRI și nici nu ne pot lega masca peste gură și peste ochi. DINAMO SE RIDICĂ dinspre suporteri și asta îi pune pe gânduri SAU PE JAR pe mulți. SĂ VĂ FIE FRICĂ! NU NE OPRIM! www.programddb.ro ASTA E SOLUȚIA!”, este mesajul publicat de către Peluza Cătălin Hîldan, pe Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER